Calvary Chapel Bucureşti, 14 Decembrie 2008, studiul capitolului 4 din Apocalipsa. După ce vorbeşte celor 7 biserici din Asia Mică, Isus arată lui Ioan "lucrurile care o să se întâmple după aceea", lucruri care trebuie să ne preocupe şi pe noi, Biserica Sa din vremurile din urmă. Viitorul şi speranţa noastră este Venirea Lui pentru Biserica Sa, pentru a fi întotdeauna cu El. Pentru asta am fost creaţi şi de aceea trebuie să trăim viaţa aceasta în lumina veşniciei. O cunoaştere a "lucrurilor care vor veni" ne va motiva şi influenţa viaţa de zi cu zi, astfel nu ne va fi ruşine când vom sta înaintea Lui la judecată. "De aceea, încurajaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte" - 1 Tes. 4:18.