Soarele de apus, o sferă sângerie, pansată cu năframa norilor nisipii, cernea pe atlasul mării frânturi de ornamentaţii difuze, rotirile lucorilor incandescente, fâşii galbene, rupte dintr-un cer apropiat şi greu. În haosul acelor decoraţii mijeau refracţiile unei realităţi obscure: aripile păsărilor inexistente, norii prinşi în năvoadele gâlmelor de văzduh, stigmatele malului amintind semnul leziunii lăsate de trecerea timpului. Mai bine de un minut Mark privea acel joc neclar de giuvaere marine iar apoi, sesizând că Helga se îndreptă spre ceva ce păru că se mişcă, reveni din acea stare de lenevie, resimţind durerea unui junghi fulgerător, undeva la nivelul inimii. Era ca şi cum vreuna din razele înserării, de mercur topit, s-ar fi înfipt, chiar şi pentru o clipă, tocmai în pieptul lui. Filtrată de un bob mărunt sau ceva ce amintea rubinul, de bijuteria găsită în ridul dintre plăcile de marmură neagră, încropind aleea ce ducea spre bar, acea săgetare incandescentă induse spasmul amintirii dureroase: copilul părăsit. Între el şi Helga se întindea desişul de frunze vernil, ornamentate cu stropii sinilii, de mărimea lacrimilor, finisate de crestături aproape artificiale. Părea că enormele foarfeci de vânt tăios au decupat mătasea ovoidală, păstrând eboşa liniilor creionate de penelurile licăririlor amurgului. Sau poate că vreun stilet de rocă zimţui respectiva ţesătură în conformitate cu modelul aripilor suspendate pe timpul refluxului, undeva la o înălţime apreciabilă, mai aproape de cer, dincolo de fascicula privirii. Din unghiul în care se afla Mark, pietrele de la marginea malului păreau acoperite cu pojghiţe subţiri de solzi şi colb fin, cu borangicul sensibil ce se putea rupe la cea mai mică atingere. Nisipul dintre ei reprezenta un petic compact, un fel de placă brăzdată de venele firave, verzi şi brune. Helga căzu în genunchi. I se păru că sub învelişul lichid, la câţiva paşi, pe direcţia soarelui, un obiect solid, aflat într-o mişcare constantă, zdruncina verdele mării, emanând izurile sărate ale profunzimilor indefinibile. Cu vârfurile degetelor îndrăzni să atingă acea oglindă fragedă, nădăjduind că dezordinea produsă de respectiva învolburare va anula ipotetica perspectivă. Apa era mai rece decât s-ar fi aşteptat. Pe moment, chiar i se păru că pentru a străpunge acea velinţă firavă, era nevoită să manifeste un efort exagerat. Ulterior, când jumătatea palmei se eliberă de mânuşa fluidă, cu uimire constată că pielea mâinii stângi s-a acoperit cu un strat subţire de dantelă albă, de sare sau alt hibrid organic, atribuind întregii întinderi gama tonalităţilor aproape ireale.

j vimeo.com/22054096

Loading more stuff…

Hmm…it looks like things are taking a while to load. Try again?

Loading videos…