1. Dinamica şi fiziologia creierului uman ESTE o enigmă pentru medicină, chiar şi în acest secol.
    Filmul "Vanzarea nebuniei" începe cu o scurtă istorie a psihiatriei şi psihologiei, demonstrând cum a ajuns industria farmaceutică să redefinească multe probleme spirituale şi comportamentale, drept boli cerebrale ce necesitau terapie de şoc, lobotomii chirurgicale şi în final droguri (lobotomii chimice).
    Până în prezent nimeni nu i-a obligat pe psihiatri să dovedească ştiinţific, că maladiile mentale pentru care prescriu droguri pe bandă rulantă, ar avea un corespondent în fiziologia cerebrală.
    Mai mult decât atât, nici o deficienţă nutriţională nu s-a permis să fie explorată de către această mafie psiho-farmaceutică şi pseudo-ştiinţifică, pentru a explica diverse anomalii mentale precum depresia, dereglarea bipolară, schizofrenia ş.a.m.d., chiar dacă nenumărate studii independente având la bază dieta alimentară, au avut succes în tratarea lor.
    Multe articole publicate în revistele medicale şi finanţate de criminala industrie farmaceutică, susţin existenţa unui dezechilibru chimic al neuro transmiţătorilor din creier, ce necesită prin urmare, pentru reechilibrare, administrarea de droguri psihotrope, în ciuda faptului că nu există nici un fel de teste de laborator care să probeze ştiinţific aceste afirmaţii.

    # vimeo.com/37790038 Uploaded 2,973 Plays 1 Comment
  2. Train to Create and X-Rite are excited to present Natalia Taffarel: High End Retouching Masterclass. The masterclass will be held in London, June 14th. In this webinar Natalia will run an exclusive pre-view session.

    For more information on X-Rite color management solutions visit xritephoto.com or follow us under facebook.com/xritephoto for more interesting webinars on photography and retouching.

    # vimeo.com/68360962 Uploaded
  3. Original image by Vitaly Druchinin retouching by Natalia Taffarel

    I'm going to in Buenos Aires, Colombia, Rome, Asia Find out more here http://nataliataffarel.tumblr.com/News

    Retouch by Natalia Taffarel
    See more free video samples and check out my DVD here
    http://digitalphotoshopretouching.com/order-retouching-dvd/retouching-tutorials-dvd-2

    You can follow me on Twitter to find out when I publish more free Videos http://twitter.com/NataliaTaffarel

    Edit: If you can't see this video in your area, go here http://nataliataffarel.com/NRTWhite.html

    # vimeo.com/13374387 Uploaded 38.5K Plays 13 Comments

docs

aglaia

Browse This Channel

Shout Box

Heads up: the shoutbox will be retiring soon. It’s tired of working, and can’t wait to relax. You can still send a message to the channel owner, though!

Channels are a simple, beautiful way to showcase and watch videos. Browse more Channels.